Liviu Olah – obituary

Se duce, incet, generatia parintilor nostri, cei care acum sunt in a saptea decada a vietii. Intre ei, Liviu Olah a fost un evanghelist de exceptie, prin care Dumnezeu ne-a vorbit tuturor celor din Romania comunista, in anii 70-80. Daca Iosif Ton era vocea teologiei evanghelice, cu studiile sale in strainatate, daca Marcu Nichifor era vocea spiritualitatii evanghelice carismatice, ajunsa la noi din vremurile interbelice, Liviu Olah reprezenta o spiritualitate noua, moderna, a credinciosilor baptisti din Romania.

El a inteles ca intr-un veac in care informatia era mult ingradita, evanghelizarea nu ar fi mers inainte prin exercitii de comunicare inteligenta, teologica, ci prin sfintire personala si avant in ascultarea de Dumnezeu, prin dragoste si rugaciune. In privinta aceasta el a fost cat se poate de evanghelic, de baptist, intr-o lume ortodoxa, in care sfintenia personala este destul de rara, in orice caz, nu un fenomen de masa.

In al doilea rand, el a predicat, cum ziceam, foarte modern. Cand il ascultai, si l-am ascultat de multe ori, vedeai altfel lumea spirituala, cosmosul, planeta, continentele, prin ochii contemporanilor si printr-un limbaj extraordinar de actual. Dumnezeu era Dumnezeu tatal, tatal cosmosului, creatorul care pentru credinciosi era „taticul” (avva). Ascultatorii auzeau apoi despre Satan care era domnul intunericului, printul intunericului, si care era mereu infatisat ca invins si dezbracat de putere inaintea lui Dumnezeu: credinciosul din vremea aceea se simtea incurajat si entuziasmat sa traiasca in victoria lui Dumnezeu si se simtea aproape de El, in grija celui care a creat cerurile si pamantul. Ascultand evanghelia vestita de L. Olah te simteai, in acelasi timp extraordinar de integrat in lumea prezenta. Olah vorbea relativ usor despre stiinta, despre evenimentele lumii moderne, simteai ca lumea prezenta era sfintita, ca temeliile ei erau aceleasi cu ale mesajului biblic, te simteai acasa in batalia si in istoria mantuirii, nu strain si exilat, cum doreau comunistii sa ne simtim (asta nu inseamna ca apostolul Petru nu are dreptate cand spune ca suntem straini si calatori in lumea aceasta). Liviu Olah a detronat limbajul de lemn (generat adesea de rutina amvonala si de cea academica, in seminarii), intr-un mod categoric, si a adus o adiere proaspata de evanghelism actual, contemporan, la nivelul ascultatorilor. Ar fi bine ca mai multi predicatori contemporani sa prinda spiritul libertatii si bucuriei, al voiosiei cu care predica Liviu Olah.

In al treilea rand, cum multi au sesizat, el a fost un om de viziune, care a transmis duhul acesta multor altora: el se ruga pentru timpurile cand evanghelia se va vesti pe stadioane, la radio si la tv, cand libertatea vestirii va fi cu mult mai mare. In privinta aceasta, daca I. Ton visa scoli si influenta academica, L. Olah visa predicare si influenta in mass-media a crestinilor. Probabil ca acesta este punctul in care generatia noastra trebuie sa ceara cu intensitate, in rugaciune: Doamne, da-ne o viziune a lumii care va sa vina, a domniei Tale, a cresterii imparatiei tale!

Fara o viziune de anvergura, Biserica este slaba. Prin puterea Duhului, matura, cu viziune si dragoste, lucrarea Bisericii schimba lumea in care traim. Liviu Olah, multumim pentru dragoste si focul sfinteniei, si al predicarii, pentru slujirea de o viata. Domnul sa-ti ridice urmasi spirituali pe masura!