Exodul 1: despre libertate, eroi si o masa (aproape) de toate zilele…

Despre ce este vorba in cartea Exod? Din punct de vedere al impartirii generale, despre iesirea propriu-zisa din Egipt a evreilor (Exod 1-15), despre prima etapa a drumului prin pustie si, apoi, despre darea Legii pe muntele Sinai (Exod 16-24), despre construirea cortului inchinarii (Exod 25-40). Din punct de vedere al subiectelor – sau a subiectului, cred ca este vorba, intr-adevar, in primul rand despre libertatea de a fi – si de a deveni – poporul lui Dumnezeu. De fapt, se ating mai multe subiecte: despre libertatea credinciosului, despre conducere, despre marile batalii ale credintei, despre viata de sfintenie zilnica si detaliile ei, despre felul in care se construieste poporul lui Dumnezeu, despre anticiparea lui Mesia prin tipul de profet si conducator al lui Moise, etc.

De obicei, se observa mult mai bine latura spectaculoasa a minunilor si victoriilor din Exod, a performantelor eroice. Exista si o latura mai domolita insa, care vorbeste despre viata de inchinare de zi cu zi. As propune, astfel, o paralela din mai multele care se gasesc in carte: Exod 25.23-30 si Exod 37.10-17, unde este vorba despre construirea mesei de punere inainte a painilor, din cortul inchinarii (iar mai tarziu, din templu). Aflam cu uimire ca masa a fost construita exact cum fusese aratat de Domnul, si textul arata foarte clar lucrul acesta (in 25 se dau poruncile venite din partea Domnului, in 37 se arata cum executarea lor a fost intocmai). Textele sunt pur si simplu scrise in oglinda, parca sunt trase la indigo… In plus, se arata priceperea mesterilor care au lucrat cu materiale de pret (aur curat, lemn de salcam), au lucrat frumos (cu chenare, cu poleiala buna, cu piese turnate cu grija, cu imbinari bine facute), au facut un lucru practic si mobil (masa era deplasata cu ajutorul drugilor). Cred ca asa ar trebui sa fie si viata crestina:de calitate, cu sensibilitate, practica – mobila (oriunde suntem acolo il slavim pe Dumnezeu), si foarte prompta in ascultarea de cuvantul lui Dumnezeu. Laitmotivul acesta ramane ca un ecou care nu dispare: asa cum a spus Domnul, exact asa s-a si facut! Nu doar eroii marilor batalii merita laude, ci si cei care construiesc mese din salcam si aur pentru Casa Domnului! Marile victorii se castiga intr-o zi, operele care dainuiesc si ne infrumuseteaza viata, se daltuiesc zilnic…

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s