O problemă de proiect: recuperarea mandatului…

Omul este un proiect, aşa cum se pare. Un proiect de mare anvergura. Asa se intelege din Geneza. Merită să explorăm un pic destinulul omului din perspectiva acestei idei, în termenii aceștia de proiect.

Astfel, Dumnezeu şi-a început proiectul, creându-l pe om după chipul și asemănarea sa, i-a dat viață din Duhul Sau,  şi i-a dat și un mandat clar: sa crească, să umple pământul şi să îl stapânească (ceea ce includea şi îngrijirea lui, i.e. managementul mediului, grija faţă de animale, etc.). Proiectul ca atare a fost imediat demarat. Limitele mandatului erau puse în viitor, cand acest mandat, probabil primul mandat al omenirii, va fi fost implinit (s-ar putea să existe şi posibilitatea unor alte mandate, în viitor…). Apoi, parte majoră din proiect a fost şi asemanarea cu Dumnezeu – dar se pare că ea nu este doar la nivel individual, ci şi la nivel de omenire – toata omenirea, pe ansamblul ei – ca proiect, este facuta sa fie dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, sa reflecte chipul si asemanarea Sa. Toti oamenii, la un loc, cu darurile lor si unitatea lor ar trebui, se pare, în acest proiect, să reflecte chipul si asemănarea lui Dumnezeu. In viitor era și evaluarea împlinirii mandatului – iar aceasta, după căderea în păcat, a devenit ”ziua judecății”.

Apoi a intervenit deturnarea proiectului. Diavolul a intenționat să distruga tot proiectul „om”, să preia conducerea lui, să strice relatia dintre Dumnezeu si om. Ce face atunci Creatorul? El intră El insusi in proiect si devine om, intrupându-se prin Isus Hristos. Isus nu face stiinta sau politica revolutionara, dar el mediaza relatia omului cu Dumnezeu: traieste curat, dă învățătură adevărată, se dă pe sine ca jertfă pentru păcatul omului și dobândește dreptul la recuperarea proiectului – nașterea din nou, strângerea unui popor care să fie al lui Dumnezeu. Isus ne intoarce spre noi și spre Dumnezeu, ne redescoperă și ne restituie coordonatele esențiale ale umanității noastre. El este Domnul domnilor. El este confirmat în această poziție maximă de Dumnezeu. Isus vine în inima proiectului, ne salvează, ne umanizeaza, re-umanizează, redefinește ce înseamnă să fii om și ne re-leagă de Dumnezeu. Fără Isus proiectul om a pierdut orice șansă. Cu Isus, proiectul om este recuperat și chiar îmbunătăţit (upgradat?), este pus pe picioare din nou şi, anume, într-un mod glorios. El restaureaza chipul si asemănarea lui Dumnezeu în noi, individual și colectiv, ca omenire. De aceea, suntem legați de el în mod indisolubil. A alege între acceptarea lui Isus și respingerea lui, este totuna cu a alege între restaurarea umanității proprii şi colective, şi rămânerea în ruină – personală şi socială. Aceasta recuperare de proiect va fi evaluată în ziua judecății.

Soluția lui Dumnezeu a venit, deci, în timp ce proiectul se derula deja – dar fusese deturnat. Din punctul acesta de vedere, omenirea merge oricum înainte, spre împlinirea mandatului: ocuparea întregii planete, stăpânirea întregului pământ, îngrijirea lui (mai mult sau mai puţin reuşită). Dumnezeu nu are de gând, se pare, să intervină înainte de atingerea etapelor finale ale proiectului. Fără Isus, acest proiect înseamnă crimă, violență, stăpânirea dictatorilor, venirea şi instaurarea puterii lui Antihrist. Cu Isus, proiectul se reașează pe linia voinței lui Dumnezeu, creând într-o lume depravată un neam de oameni  credincioşi, care trăiesc după voia Lui.

Doamne Isuse, ce bine că ai venit în lumea ta și te-ai dat ca jertfă pentru noi! Glorie ție în veci! Îți mulțumim pentru toate și suntem lipiți de tine ca într-o mare familie, ca în familia lui Dumnezeu, pentru acum şi pentru viitor!

Anunțuri

Exodul 2: Moise, Isus, si muntele…

Este clar ca pentru crestini Exodul este o prefigurare a mantuirii prin Isus. Moise il prefigureaza pe mantuitorul Isus. Ca si Isus, el este ales de Dumnezeu, este organizator al preotiei lui Aaron, si are autoritate peste sistemul preotiei levitice, primeste cuvantul (Legea, tablele legii), si le da poporului, incheie un legamant cu poporul, din partea lui Dumnezeu. El este cel ales, singurul prin care Dumnezeu vorbeste si cu care vorbeste direct. Ceva interesant: Exod 33 spune ca Domnul accepta sa i se arate lui Moise, sa-i arate slava sa – dar nu din fata, ci dinapoi, ca sa nu moara. Moise e singurul om caruia Dumnezeu ii arata slava sa.

Dar ceea ce este mai interesant este ca Domnul i se adreseaza asa lui Moise: 3.19. Domnul a raspuns: „Voi face sa treaca pe dinaintea ta toata frumusetea Mea si voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Ma îndur de cine vreau sa Ma îndur, si am mila de cine vreau sa am mila!”.

Se pare ca Moise vorbeste cu Isus, aici, iar Domnul (Isus) ii spune ca va chema numele Domnului (al lui Dumnezeu Tatal)! Ar fi prima intalnire dintre Moise si Isus, pe munte! Isus este sus, Moise este jos. La muntele schimbarii la fata, in NT, are loc a doua intalnire: Isus este jos si Moise este sus (Moise si Ilie vin din slava sa se intalneasca cu Isus, Fiul intrupat al lui Dumnezeu).

Exodul 1: despre libertate, eroi si o masa (aproape) de toate zilele…

Despre ce este vorba in cartea Exod? Din punct de vedere al impartirii generale, despre iesirea propriu-zisa din Egipt a evreilor (Exod 1-15), despre prima etapa a drumului prin pustie si, apoi, despre darea Legii pe muntele Sinai (Exod 16-24), despre construirea cortului inchinarii (Exod 25-40). Din punct de vedere al subiectelor – sau a subiectului, cred ca este vorba, intr-adevar, in primul rand despre libertatea de a fi – si de a deveni – poporul lui Dumnezeu. De fapt, se ating mai multe subiecte: despre libertatea credinciosului, despre conducere, despre marile batalii ale credintei, despre viata de sfintenie zilnica si detaliile ei, despre felul in care se construieste poporul lui Dumnezeu, despre anticiparea lui Mesia prin tipul de profet si conducator al lui Moise, etc.

De obicei, se observa mult mai bine latura spectaculoasa a minunilor si victoriilor din Exod, a performantelor eroice. Exista si o latura mai domolita insa, care vorbeste despre viata de inchinare de zi cu zi. As propune, astfel, o paralela din mai multele care se gasesc in carte: Exod 25.23-30 si Exod 37.10-17, unde este vorba despre construirea mesei de punere inainte a painilor, din cortul inchinarii (iar mai tarziu, din templu). Aflam cu uimire ca masa a fost construita exact cum fusese aratat de Domnul, si textul arata foarte clar lucrul acesta (in 25 se dau poruncile venite din partea Domnului, in 37 se arata cum executarea lor a fost intocmai). Textele sunt pur si simplu scrise in oglinda, parca sunt trase la indigo… In plus, se arata priceperea mesterilor care au lucrat cu materiale de pret (aur curat, lemn de salcam), au lucrat frumos (cu chenare, cu poleiala buna, cu piese turnate cu grija, cu imbinari bine facute), au facut un lucru practic si mobil (masa era deplasata cu ajutorul drugilor). Cred ca asa ar trebui sa fie si viata crestina:de calitate, cu sensibilitate, practica – mobila (oriunde suntem acolo il slavim pe Dumnezeu), si foarte prompta in ascultarea de cuvantul lui Dumnezeu. Laitmotivul acesta ramane ca un ecou care nu dispare: asa cum a spus Domnul, exact asa s-a si facut! Nu doar eroii marilor batalii merita laude, ci si cei care construiesc mese din salcam si aur pentru Casa Domnului! Marile victorii se castiga intr-o zi, operele care dainuiesc si ne infrumuseteaza viata, se daltuiesc zilnic…

Familii creştine (1)

În cartea Faptele Apostolilor apar câteva familii creştine, unele cu experienţe pozitive, altele cu experienţe negative: Anania şi Safira (cap. 5), Aquila şi Priscila (cap. 18), Filip şi cele patru fete credincioase ale lui (cap. 21). În mod special, se poate observa familia lui Aquila si Priscila: era o familie prietenoasă- uşor de abordat (Prisca era din neam aristocrat dar accepta sa fie numită Priscila…), o familie interesata şi implicată în viaţa Bisericii (mergea la sinagoga, l-a încurajat pe Pavel, l-a încurajat pe Apolo şi l-a învăţat mai multe despre Hristos – iar acesta a devenit un predicator şi un pastor faimos în Corint), au găsit mereu un mod echilibrat de îmbinare a muncii pentru câştigarea existenţei cu lucrul pentru evanghelie, pentru Domnul, şi în final şi-au deschis casa pentru înfiinţarea unei Biserici în casa lor (1 Corinteni 16). Este frumos să vezi maturizarea lor în timp şi felul în care, în fiecare etapă a vieţii lor, au făcut ceva potrivit pentru Dumnezeu: ajutor pentru evanghelişti, evanghelizare, consiliere şi educaţie creştină, înfiinţare de Biserici.

Despre Adam

Adam este frumos, este uimitor de inteligent – dar vulnerabil în mod fatal faţă de greşeli şi, în final, faţă de moarte. Dumnezeu l-a făcut din adamah, ţărână, şi l-a numit Adam: adică „om” – sau „Ţărân”… Era deschis spre perenitate, dar, cu aceeaşi uşurinţă, şi spre moarte. Dumnezeu l-a făcut după chipul său şi apoi s-a întrupat în chipul lui Adam, prin Hristos.

Acum, când moare un om, nu poţi să nu recunoşti validitatea jocului biblic de cuvinte:
Adam eşti, şi în adamah te vei întoarce,Ţărân eşti şi în ţărână te vei întoarce. Cum de poate Dumnezeu să ne arate şi din ce suntem dar să ne şi înnobileze în mod superlativ, prin mântuire şi prin naştere din nou?

Daniel şi rugăciunea

Daniel răspunde situaţiilor grele prin rugăciune. De fapt, el perseverează în rugăciunile lui, fiindcă se ruga la fel de intens şi înainte de situaţiile grele (cf. Dan. 6). El se roagă cu hotărâre, metodic (are propriile aranjamente simbolice şi de timp: camera de sus, ferestre deschise spre Ierusalim, de trei ori pe zi, etc.), şi variat (închinarea lui Daniel include rugăciuni de mijlocire, de laudă, de jale, de pocăinţă, ziua, noaptea, post, etc.). Nu e de mirare că Dumnezeu are lucruri importante să îi spună: Daniel se află mereu în legătură cu Dumnezeu şi ştie că are o identitate clară, că Dumnezeu are un plan cu el aici, în capitala unui imperiu păgân.

Pisica şi leii…

Am văzut de curând  o imagine interesantă denumită „autoportret”: o pisică se priveşte în oglindă şi acolo vede un leu. Poate că se vede pe sine, sau poate că nu… Ce a vrut oare să spună autorul imaginii? Avem mai multe opţiuni:

pisica şi leul

1. fie că pisica vede in oglinda chipul sau ideal, şi atunci oglinda este şi ea o oglindă a unei lumi ideale (nereale). Pisica se vede şi se doreste leu. Atunci sunt posibile doua interpretări: una peiorativă, ceva ca in proverbul „vrabia malai viseaza” (dacă visul e imposibil) sau una pozitiva, ceva ca intr-un vis superb, oglinda încurajand-o să vadă o filiaţie mai înaltă si să dorească autodepăşirea.

2. fie că pisica vede în oglindă relaţia sa naturală, înrudirea cu felinele mari. Atunci oglinda nu mai este o oglinda ideală, ci una reală, care reflectă imagini adevărate şi ii aduce aminte pisicii că, de fapt, nu face parte dintr-o specie minoră, ci este înrudită chiar cu regele animalelor. Aplicatia crestină este, în acest caz, foarte directă: şi noi ne aducem aminte că suntem fiii (fiicele) lui Dumnezeu. Tot aici, insă, dacă oglinda arată adevarata natura a pisicii, poate fi şi o altă aplicatie: pisica este tot din neamul leului, nu te lăsa vrăjit de farmecele ei, pentru că „pisica blândă zgârie rău”.
3. fie că pisica vede în oglindă un leu, dar in acest caz caz oglinda este mincinoasă iar ilustraţia (ca şi aplicaţia) este ironică: pentru ca sa te vezi leu trebuie sa fii leu, nu pisică. Sau, degeaba te crezi leu, ca tot pisica rămâi, dacă eşti pisică. Aplicaţia ar fi, poate: haideţi să fim realişti, cine e pisică e pisică, cine e leu e leu, sa nu ne mai dăm drept altceva – sau altcineva.

Propun un exerciţiu asemănător, cu un leu care se uită în oglindă şi se vede pisică. Aici ar interveni, probabil, şi o serie de evaluări psihologice, pe care cu greu le-am evitat în primul caz…