Exodul 1: despre libertate, eroi si o masa (aproape) de toate zilele…

Despre ce este vorba in cartea Exod? Din punct de vedere al impartirii generale, despre iesirea propriu-zisa din Egipt a evreilor (Exod 1-15), despre prima etapa a drumului prin pustie si, apoi, despre darea Legii pe muntele Sinai (Exod 16-24), despre construirea cortului inchinarii (Exod 25-40). Din punct de vedere al subiectelor – sau a subiectului, cred ca este vorba, intr-adevar, in primul rand despre libertatea de a fi – si de a deveni – poporul lui Dumnezeu. De fapt, se ating mai multe subiecte: despre libertatea credinciosului, despre conducere, despre marile batalii ale credintei, despre viata de sfintenie zilnica si detaliile ei, despre felul in care se construieste poporul lui Dumnezeu, despre anticiparea lui Mesia prin tipul de profet si conducator al lui Moise, etc.

De obicei, se observa mult mai bine latura spectaculoasa a minunilor si victoriilor din Exod, a performantelor eroice. Exista si o latura mai domolita insa, care vorbeste despre viata de inchinare de zi cu zi. As propune, astfel, o paralela din mai multele care se gasesc in carte: Exod 25.23-30 si Exod 37.10-17, unde este vorba despre construirea mesei de punere inainte a painilor, din cortul inchinarii (iar mai tarziu, din templu). Aflam cu uimire ca masa a fost construita exact cum fusese aratat de Domnul, si textul arata foarte clar lucrul acesta (in 25 se dau poruncile venite din partea Domnului, in 37 se arata cum executarea lor a fost intocmai). Textele sunt pur si simplu scrise in oglinda, parca sunt trase la indigo… In plus, se arata priceperea mesterilor care au lucrat cu materiale de pret (aur curat, lemn de salcam), au lucrat frumos (cu chenare, cu poleiala buna, cu piese turnate cu grija, cu imbinari bine facute), au facut un lucru practic si mobil (masa era deplasata cu ajutorul drugilor). Cred ca asa ar trebui sa fie si viata crestina:de calitate, cu sensibilitate, practica – mobila (oriunde suntem acolo il slavim pe Dumnezeu), si foarte prompta in ascultarea de cuvantul lui Dumnezeu. Laitmotivul acesta ramane ca un ecou care nu dispare: asa cum a spus Domnul, exact asa s-a si facut! Nu doar eroii marilor batalii merita laude, ci si cei care construiesc mese din salcam si aur pentru Casa Domnului! Marile victorii se castiga intr-o zi, operele care dainuiesc si ne infrumuseteaza viata, se daltuiesc zilnic…

Familii creştine (1)

În cartea Faptele Apostolilor apar câteva familii creştine, unele cu experienţe pozitive, altele cu experienţe negative: Anania şi Safira (cap. 5), Aquila şi Priscila (cap. 18), Filip şi cele patru fete credincioase ale lui (cap. 21). În mod special, se poate observa familia lui Aquila si Priscila: era o familie prietenoasă- uşor de abordat (Prisca era din neam aristocrat dar accepta sa fie numită Priscila…), o familie interesata şi implicată în viaţa Bisericii (mergea la sinagoga, l-a încurajat pe Pavel, l-a încurajat pe Apolo şi l-a învăţat mai multe despre Hristos – iar acesta a devenit un predicator şi un pastor faimos în Corint), au găsit mereu un mod echilibrat de îmbinare a muncii pentru câştigarea existenţei cu lucrul pentru evanghelie, pentru Domnul, şi în final şi-au deschis casa pentru înfiinţarea unei Biserici în casa lor (1 Corinteni 16). Este frumos să vezi maturizarea lor în timp şi felul în care, în fiecare etapă a vieţii lor, au făcut ceva potrivit pentru Dumnezeu: ajutor pentru evanghelişti, evanghelizare, consiliere şi educaţie creştină, înfiinţare de Biserici.

Despre Adam

Adam este frumos, este uimitor de inteligent – dar vulnerabil în mod fatal faţă de greşeli şi, în final, faţă de moarte. Dumnezeu l-a făcut din adamah, ţărână, şi l-a numit Adam: adică “om” – sau “Ţărân”… Era deschis spre perenitate, dar, cu aceeaşi uşurinţă, şi spre moarte. Dumnezeu l-a făcut după chipul său şi apoi s-a întrupat în chipul lui Adam, prin Hristos.

Acum, când moare un om, nu poţi să nu recunoşti validitatea jocului biblic de cuvinte:
Adam eşti, şi în adamah te vei întoarce,Ţărân eşti şi în ţărână te vei întoarce. Cum de poate Dumnezeu să ne arate şi din ce suntem dar să ne şi înnobileze în mod superlativ, prin mântuire şi prin naştere din nou?

Daniel şi rugăciunea

Daniel răspunde situaţiilor grele prin rugăciune. De fapt, el perseverează în rugăciunile lui, fiindcă se ruga la fel de intens şi înainte de situaţiile grele (cf. Dan. 6). El se roagă cu hotărâre, metodic (are propriile aranjamente simbolice şi de timp: camera de sus, ferestre deschise spre Ierusalim, de trei ori pe zi, etc.), şi variat (închinarea lui Daniel include rugăciuni de mijlocire, de laudă, de jale, de pocăinţă, ziua, noaptea, post, etc.). Nu e de mirare că Dumnezeu are lucruri importante să îi spună: Daniel se află mereu în legătură cu Dumnezeu şi ştie că are o identitate clară, că Dumnezeu are un plan cu el aici, în capitala unui imperiu păgân.

Pisica şi leii…

Am văzut de curând  o imagine interesantă denumită ”autoportret”: o pisică se priveşte în oglindă şi acolo vede un leu. Poate că se vede pe sine, sau poate că nu… Ce a vrut oare să spună autorul imaginii? Avem mai multe opţiuni:

1. fie că pisica vede in oglinda chipul sau ideal, şi atunci oglinda este şi ea o oglindă a unei lumi ideale (nereale). Pisica se vede şi se doreste leu. Atunci sunt posibile doua interpretări: una peiorativă, ceva ca in proverbul “vrabia malai viseaza” (dacă visul e imposibil) sau una pozitiva, ceva ca intr-un vis superb, oglinda încurajand-o să vadă o filiaţie mai înaltă si să dorească autodepăşirea.

2. fie că pisica vede în oglindă relaţia sa naturală, înrudirea cu felinele mari. Atunci oglinda nu mai este o oglinda ideală, ci una reală, care reflectă imagini adevărate şi ii aduce aminte pisicii că, de fapt, nu face parte dintr-o specie minoră, ci este înrudită chiar cu regele animalelor. Aplicatia crestină este, în acest caz, foarte directă: şi noi ne aducem aminte că suntem fiii (fiicele) lui Dumnezeu. Tot aici, insă, dacă oglinda arată adevarata natura a pisicii, poate fi şi o altă aplicatie: pisica este tot din neamul leului, nu te lăsa vrăjit de farmecele ei, pentru că “pisica blândă zgârie rău”.
3. fie că pisica vede în oglindă un leu, dar in acest caz caz oglinda este mincinoasă iar ilustraţia (ca şi aplicaţia) este ironică: pentru ca sa te vezi leu trebuie sa fii leu, nu pisică. Sau, degeaba te crezi leu, ca tot pisica rămâi, dacă eşti pisică. Aplicaţia ar fi, poate: haideţi să fim realişti, cine e pisică e pisică, cine e leu e leu, sa nu ne mai dăm drept altceva – sau altcineva.

Propun un exerciţiu asemănător, cu un leu care se uită în oglindă şi se vede pisică. Aici ar interveni, probabil, şi o serie de evaluări psihologice, pe care cu greu le-am evitat în primul caz…

Daniel 6 şi leii

La început de an, câţiva tineri mi-au adus aminte de Daniel 6. Daniel se întâlneşte acolo cu leii, fiind trădat de colegii săi de guvern şi fiind predat soldaţilor – de regele Darius care ţinea, totuşi, la el – dar fusese înşelat prin linguşeală de miniştrii săi. Daniel scapă din groapa cu lei dar duşmanii săi pier ucişi tocmai de acei lei. E clar că se impune o observaţie: sunt lei care te mănâncă şi lei care nu te mănâncă! Dumnezeu face diferenţa. El te poate păzi de lei, le poate schimba meniul şi năravul. Doar de Dumnezeu să te temi şi de nimic altceva sau altcineva…

Păstorii: de la rutină la închinare (Luca 2.8-20). The shepherds: from daily routines to meaningful worship

Trei paşi, ai păstorilor (probabil) – şi mai sigur ai noştri, de la rutină şi nepăsare la iniţiativă şi închinare.

Pasul întâi, de la rutină şi nepăsare, la curaj şi iniţiativă.
Într–o zi obişnuită de muncă (o noapte de pază şi rutină, poate şi de nepăsare religioasă), păstorii primesc vizita îngerilor. Se confruntă, deodată, cu surpriza vizitei lor. Mai întâi, sunt de-a dreptul şocaţi de vestea naşterii adusă de primul înger. Dumnezeu, uneori, vorbeşte şi prin surprize ori experienţe şocante. Lumina şi vocea amintesc de întâlnirea lui Saul cu Isus, pe drumul Damascului. Apoi a venit şocul corului ceresc: o mare mulţime de îngeri în armuri festive, impresionante, denotând forţă şi onoare, au făcut o urare imperială înaintea păstorilor (garda de onoare a armatei îngerilor). Dumnezeu le vorbeşte scoţându-i din rutină la mărturia istoriei divine.

Pasul al doilea, de la iniţiativă şi verificare, la comunicare
Întâlnirea cu îngerii nu îi lasă topiţi de frică, ci devin curajoşi şi încep să aibă iniţiative. Ei ascultă mesajul îngerilor şi merg să verifice ce li s-a spus, să vadă pe Mesia cel de curând născut. Comunicarea începe să dea primele roade. Păstorii devin mai comunicativi, încep să aibă iniţiative şi să şi le împărtăşească. Pleacă să verifice ce le-au spus îngerii (credinţa creştină este o credinţă a ascultării dar şi a verificării).

Pasul al treilea, de la comunicare, la închinare
La iesle are loc un adevărat regal de comunicare. Păstorii, împreună cu Iosif şi Maria,  îşi ascultă unii altora mărturia. Sunt încurajaţi reciproc. Îşi povestesc unii altora ultimile lucrări ale lui Dumnezeu. De Crăciun are loc, astfel, o mântuire a comunicării. În plus, Maria – şi, probabil, şi ceilalţi – păstrează în inimă toate cuvintele spuse. Comunicare şi memorie a comuncării. Apoi se întorc la viaţa de muncă şi rutină dar cu o percepţie schimbată. Viaţa lor poartă de acum, pecetea Crăciunului mesianic. Aceasta este noua şi personala lor legătură cu Hristos. Poate că păstorii nu au mai apucat să vadă moartea, învierea lui Isus şi înălţarea lui. Cu siguranţă însă s–au bucurat de ceea ce le–a dat lor Domnul să cunoască şi să experimenteze din istoria sfântă a mântuirii. Fiecare om ar trebui să tezaurizeze şi să se bucure de propria experienţă a salvării.

God and his men. Dumnezeu şi oamenii săi.

What kind of men does God like? Men of high moral standards. Or, more generally, people of high moral standards. I think that God’s likeness is seen exactly in this: a being of high moral standards, loving righteousness without restrictions and without compulsion, and in good fellowship with his creator. It is a great encouragement to read in the Bible about such great men as Job, and his love of righteousness (God took pride in him, in front of the whole universe), David – and his love of God (he was praised by God as a “man according to God’s heart”; God loves people who could say: God himself is my inheritance, his presence is my delight), Moses – and his quiet thrust in the Lord (God praised him as his friend, talking to him face to face, making him a major predecessor of Christ, the greatest religious leader of Israel, etc.), Abraham (and he has been also called God’s friend, and God talked freely to him about so many issues).

God likes his men – to be like him. I like trying to live up to God’s expectations in the company of such great men, with all the help that God gives us through his Spirit and through the testimony of the Bible. I would like so much to be one of God’s men, a person He is delighted to be with.

Leadership and redemption. Mântuire şi conducere.

It’s amazing how much is God present in our lives. He redeems us by restoring our destiny and abilities. Abraham is restored as a leader and father of nations, Moses is restored as a major leader of his people and he, also, announces the arrival of another leader, greater than him, the Messiah, “the prophet like Moses”. David is restored as a leader, despite all his mistakes, etc. Jesus is the supreme human being, who fulfills God’s expectations, the one who gives himself as a sacrifice and show for the other the way ahead, as the best teacher, philosopher, etc.

Other nations had their great leaders as well, but here, in the holy history of Israel – and of the Church, God himself is at work, not only approving a trend but assuring that real leadership is brilliantly resumed and performed according to his will. Redemption has to do with restoring man to his organizing (managerial) skills, to his leadership authority on this planet and in this Universe at large, with restoring God’s likeness in us, at least, for the moment, through our representatives, but also, in everyone of us.