Trei paşi, ai păstorilor (probabil) – şi mai sigur ai noştri, de la rutină şi nepăsare la iniţiativă şi închinare.
Pasul întâi, de la rutină şi nepăsare, la curaj şi iniţiativă.
Într–o zi obişnuită de muncă (o noapte de pază şi rutină, poate şi de nepăsare religioasă), păstorii primesc vizita îngerilor. Se confruntă, deodată, cu surpriza vizitei lor. Mai întâi, sunt de-a dreptul şocaţi de vestea naşterii adusă de primul înger. Dumnezeu, uneori, vorbeşte şi prin surprize ori experienţe şocante. Lumina şi vocea amintesc de întâlnirea lui Saul cu Isus, pe drumul Damascului. Apoi a venit şocul corului ceresc: o mare mulţime de îngeri în armuri festive, impresionante, denotând forţă şi onoare, au făcut o urare imperială înaintea păstorilor (garda de onoare a armatei îngerilor). Dumnezeu le vorbeşte scoţându-i din rutină la mărturia istoriei divine.
Pasul al doilea, de la iniţiativă şi verificare, la comunicare
Întâlnirea cu îngerii nu îi lasă topiţi de frică, ci devin curajoşi şi încep să aibă iniţiative. Ei ascultă mesajul îngerilor şi merg să verifice ce li s-a spus, să vadă pe Mesia cel de curând născut. Comunicarea începe să dea primele roade. Păstorii devin mai comunicativi, încep să aibă iniţiative şi să şi le împărtăşească. Pleacă să verifice ce le-au spus îngerii (credinţa creştină este o credinţă a ascultării dar şi a verificării).
Pasul al treilea, de la comunicare, la închinare
La iesle are loc un adevărat regal de comunicare. Păstorii, împreună cu Iosif şi Maria, îşi ascultă unii altora mărturia. Sunt încurajaţi reciproc. Îşi povestesc unii altora ultimile lucrări ale lui Dumnezeu. De Crăciun are loc, astfel, o mântuire a comunicării. În plus, Maria – şi, probabil, şi ceilalţi – păstrează în inimă toate cuvintele spuse. Comunicare şi memorie a comuncării. Apoi se întorc la viaţa de muncă şi rutină dar cu o percepţie schimbată. Viaţa lor poartă de acum, pecetea Crăciunului mesianic. Aceasta este noua şi personala lor legătură cu Hristos. Poate că păstorii nu au mai apucat să vadă moartea, învierea lui Isus şi înălţarea lui. Cu siguranţă însă s–au bucurat de ceea ce le–a dat lor Domnul să cunoască şi să experimenteze din istoria sfântă a mântuirii. Fiecare om ar trebui să tezaurizeze şi să se bucure de propria experienţă a salvării.
